Prezent la ultima reuniune informală a miniştrilor de Externe din statele membre le NATO de dinainte de summitului Alianţei de la Bucureşti( 2-4 aprilie), desfăşurată, joi, la Bruxelles, şeful diplomaţiei române, Adrian Cioroianu, a subliniat că România susţine extinderea organizaţiei cu toate cele trei state candidate (Croaţia, Albania şi Macedonia), acordarea MAP (Planul de acţiune pentru aderare) Georgiei şi Ucrainei şi importanţa scutului anti-rachetă pentru securitatea întregii regiuni.
Potrivit ministrului român de Externe, principalul subiect de discuţie pe agenda reuniunii informale ministeriale de joi de la Bruxelles a fost reprezentat de extinderea Alianţei, care urmează să fie decisă la Bucureşti. Pe agenda discuţiilor au mai figurat viitorul relaţiei de parteneriat cu statele din Balcanii de Vest, viitorul relaţiei NATO cu Georgia şi Ucraina, dar şi problema Kosovo.
'Am folosit această ocazie pentru a reitera poziţiile pe care România le-a susţinut constant în ultima vreme, poziţii care oglindesc interesele noastre în cadrul Alianţei şi relaţiilor cu alţi parteneri', a subliniat ministrul Cioroianu în faţa presei.
El a precizat că România susţine extinderea Alianţei cu toate cele trei state candidate, deşi parteneriatele dezvoltate de NATO în regiune rămân la fel de importante. 'NATO are nevoie de o abordare mai cuprinzătoare faţă de Balcanii de Vest. Serbia nu trebuie să fie izolată, chiar dacă evoluţiile din ultima vreme legate de dosarul Kosovo au reprezentat puncte de interes pentru noi toţi', a subliniat Adrian Cioroianu.
De asemenea, el a subliniat că România şi-a reiterat dorinţa de a acorda MAP-ul Georgiei şi Ucrainei.
'Kosovo a fost un element central al discuţiilor de azi. Am explicat partenerilor noştri că România este interesată şi hotărâtă să contribuie la stabilitatea şi securitatea regiunii. România va fi în continuare parte din eforturile comune de asigurare a păcii. Măsurile NATO şi politica sa în Kosovo pentru asigurarea securităţii nu trebuie interpretate ca o recunoaştere a independenţei declarate unilateral de Priştina', a avertizat şeful diplomaţiei române.
Totodată, prin vocea ministrului său de externe, România şi-a exprimat speranţa ca, 'foarte curând, spiritul de bună vecinătate şi flexibilitatea să ducă la soluţionarea conflictului dintre Skopje şi Atena'.
în intervenţia sa, Adrian Cioroianu a ridicat şi problema scutului antirachetă, subliniind importanţa pe care România o acordă unui principiu al indivizibilităţii securităţii între membrii NATO.
(Sursa: Rompres)