Dispozitivul de securitate din timpul Summit-ului NATO va fi unul strict - impus de prezenta unor lideri mondiali precum Bush, Merkel, Sarkozy sau Brown - dar evenimentul nu se va desfaşura in spatele gardurilor de sarma ghimpata, iar Bucurestiul nu se va afla sub asediu – a asigurat coordonatorul summitului, secretarul de stat Victor Micula, intr-un interviu acordat agentiei NewsIn.
"Nu dorim sã cream impresia ca organizam la Bucuresti o reuniune in spatele gardurilor cu sarma ghimpata. Va fi un dispozitiv de securitate care va permite derularea activitatilor cotidiene ale bucurestenilor", a spus acesta.
La fel ca la Sommet-ul Francofoniei vor exista coridoare de securitate, de transport, pe anumite bulevarde, fara ca acestea sa fie inchise traficului normal. "Astfel putem asigura o oarecare fluidizare a traficului si nu vom afecta grav activitatea cotidiana a celor care se vor afla in apropierea coridoarelor securizate", a spus Micula. Culoarul de securitate va cuprinde hotelurile in care vor fi cazate delegatiile - Marriott, Intercontinental, Hilton, Capsa, Radisson Sas, Ramada Majestic, Best Western Park, Sofitel, Ramada Plaza, Golden Tulip, Howard Johnson, Novotel si Crowne Plaza. "Lumea o sa constate ca traficul va fi poate chiar mai fluid decat in alte perioade, cum s-a intamplat si la Francofonie. Trebuie sa incercam sa capitalizam experienta anterioara a institutiilor romanesti care sunt implicate in acest Summit. Nu va imaginati un Bucuresti sub stare de asediu, va fi un dispozitiv de securitate cat se poate de discret si prietenos cu cetatenii bucuresteni", a conchis Micula. (Sursa: NewsIn)