Preşedintele american George W. Bush s-a declarat mulţumit miercuri de angajamentul NATO în Afganistan, dar s-a arătat prudent în legătură cu primirea Macedoniei în Alianţa Nord-Atlantică, după o întrevedere cu secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, relatează AFP.
Bush s-a declarat "optimist că acest summit va fi un mare succes".
"Sunt mulţumit în legătură cu ceea ce aştept din partea altor lideri privind dorinţa lor de a susţine Afganistanul", a declarat Bush la încheierea întrevederii cu secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer.
Bush, care le-a cerut aliaţilor Statelor Unite, în cursul zilei de miercuri, să trimită mai mulţi militari în Afganistan, nu a precizat dacă se referă la angajamentul lor în această direcţie sau la susţinerea politică.
"Dacă obţinem mâine o clarificare în ceea ce priveşte susţinerea în trupe (...), aşa cum aţi precizat că ar putea fi cazul, afganii vor fi mai mult decât recunoscători", a declarat Bush adresându-i-se lui Jaap de Hoop Scheffer.
"în privinţa extinderii NATO, vom vedea", a declarat el.
"Este o problemă cu o ţară, dar sunt optimist în ceea ce priveşte posibilitatea de a o rezolva", a declarat el, referindu-se în mod evident la Macedonia, ţară ameninţată cu un veto din partea Greciei din cauza unei dispute mai vechi privind denumirea fostei republici iugoslave.
(Sursa: Mediafax)